Brumărel

E vreme de brumărel,
Rece, înnorată, tăcută.
Octombrie-i plin doar de el
Că-i mândru sută la sută.

Așa mi-a părut c-a sunat
Ast’noapte și ieri, împreună,
Când ploaie rece a dat
Și aveam umbrela în mână.

Și așa îmi apare și azi,
Când norii pe cer mai aleargă.
Când tu te ridici printre brazi
Cu inima ta încă largă.

Și-i galbenă frunza de nuc,
Și alta-i puțin arămie.
Când tu o strivești sub papuc,
Ea fâșâie ca o hârtie.

Când seara privim spre orizont,
Spre dealuri golite de iarbă
Brumărel ne trage un ghiont
Apoi singur își râde în barbă.

Apusul e aproape de noi,
Un ceas, chiar două sau trei
Și razele toate șuvoi,
Vor privi printre norii cei grei.

Apoi bezna nopții de toamnă
Pe noi ne-o trimite în casă.
Nu vreau să supăr o doamnă,
Tu, toamnă ești mândră crăiasă!