Că a nins…

A stat ninsoarea, temporar. S-a tot lărgit cărarea, Ținutul parcă-i dat cu var Mai clară este zarea. Un orizont nemărginit Și un nouraș diform. Într-o secundă am privit Și parcă vreau să dorm. Și să visez că-s într-un pom Ca pasăre măiastră, Privită doar prin geam de om, Printr-o rază albastră. Dar, mă gândesc că poate un dor Ce-l aduce destinul, Îmi poartă gândul ca un nor Ce întunecă seninul. Au plecat fulgii, dar se întorc, Acum au luat o pauză. Că așa e iarna – ei mai torc, Nu știu din care cauză. Hai că am gândit împrăștiat, Nu…

Mica Unire

Ninge tare peste țară, Ninge iarăși peste noi. Doar e iarnă, nu e vară, Și cad fulgii, nu sunt ploi. Sunt mari și tare grăbiți Când cad pe ale mele gene. Se cred tare fericiți Iarna ne zâmbește, nene. Azi, mai mult ca niciodată, Să întindem hora mare. Să se vadă în lumea toată Că avem zi de sărbătoare. Sărbătoare românească, E Ziua Unirii, știți? Tot românul să trăiască Vă pupic… să fiți iubiți!

Iarnă autentică

Văd că nu mai ninge acum. Vântul nu e gentilom, În fața casei pe drum Nici țipenie de om. Nu se vede, nu mai trece, Mai bine în casă să stea Că afară este rece, Bate vântul cu nuia. Metaforic, vreau să zic, Că nuiaua nu se vede. O să cochetez un pic Poate vântul va purcede. Câte rime îmi vin în minte Nu știu să le potrivesc. Și să le așez cuminte Într-un stil mai românesc. Amalgam, cuvinte multe, Aduse de vânt rebel. Cineva o să asculte Sau privește puțintel?! În trafic e nebunie Iar pe pârtii e beton.…

Gerar

Privește și ascultă o șoaptă a înserării. Gerar se întețește, pictează cu avânt, Pisica sprijinită de primul jilț al scării Miaună, se dezmiardă și spune un cuvânt. Ger, pare că ar zice, Mi-e frig și nu pot toarce. Iar gerul ne dă bice Aș vrea să dorm în două, trei cojoace. Aș vrea să te întreb prietene acuma Îți place iarna cu picturi pe geam? Sau toamna când se lasă bruma Și frunzele ne părăsesc din ram?! Poate îți place mai mult primăvara Când verdele e crud, dar visător? Canicula, vrei ca să vină vara Și cerul ca să fie…

Seară liniștită!

Bate al înserării ceas, Ziua dă mâna cu seara. Vreau să cânt la contrabas, Cu vioara sau chitara. Dar cum n-am vreun instrument Să mă afirm, să mă dau mare, Fredonez încet și lent; Viață, viață schimbătoare. Astăzi urc, mâine cobor Și calc încet pe pământ. Câteodată mai și zbor, În vis și la mine în gând. Să aveți o seară lină, Fără zbucium sufletesc. Tihnă la a voastră cină Și ajutor dumnezeiesc.

Ce e Crăciunul?

Haideți toți cu mic, cu mare, Să răspundeți la întrebare. Ce înseamnă pentru voi Sărbătoarea de Crăciun? Este atunci când vioi Apare un moș mai bun? Sau sufletul îi invadat De colinde minunate, În vers dulce și curat Și perfect sincronizate? Sau vă gândiți la mâncare, Că pregătiți cam de toate. Ori această sărbătoare Are mesele încărcate? Vreau răspunsul să mi-l dați! E un fel de tema acasă, Cu covrigi și cu cârnați. E o sărbătoare aleasă. Pentru mine-i bucuria Că s-a născut un prunc sfânt. E slăvit tot El, Mesia, În colinde, pe pământ.